Acasă » Știri » Anunțul făcut de Guvern! Amendă de 100 de milioane de euro pentru întârzieri la…

Anunțul făcut de Guvern! Amendă de 100 de milioane de euro pentru întârzieri la…

De: Cristian Blanuta 29/08/2018 | 18:27
Anunțul făcut de Guvern! Amendă de 100 de milioane de euro pentru întârzieri la…

Decizie importantă luată de Guvern, în privința construcției unei autostrăzi. Studiul de fundamentare pentru construcția autostrăzii Ploiești – Comarnic – Brașov, adoptat în ședința de Guvern de miercuri, prevede o „sumă de succes” dar și o „amendă” pentru constructor, de 100 de milioane de euro pe an, în cazul devansării, respectiv în cazul întârzierii lucrărilor.

„În ședința de Guvern de astăzi, pe ordinea de zi suplimentară, a fost propus spre adoptare și a fost adoptat un proiect de Hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada București – Ploiești – Comarnic – Brașov, sau, pe scurt, autostrada Ploiești – Brașov. Este vorba despre primul proiect care va fi realizat în parteneriat public privat.

Studiul de fundamentare a fost întocmit în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 39 din 2018 privind parteneriatul public privat. Din luna septembrie vor începe procedurile de atribuire și dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât până la sfârșitul anului să aibă loc și semnarea acestui contract, iar această investiție a fost identificată drept obiectiv prioritar în cadrul Masterplanului general de transport al României. Autostrada în lungime de aproximativ 107 km va realiza legătura cu municipiul Brașov, traversând axa turistică Sinaia – Bușteni – Azuga – Predeal.

Menționez avantaje socio-economice ce decurg din construirea acestei autostrăzi, cum ar fi creșterea siguranței circulației rutiere, reducerae numărului de accidente, reducerea duratei călătoriei, îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră și a poluării fonice”, a anunțat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit acestuia, durata de proiectare și de execuție a autostrăzii este stabilită la maximum 4 ani, cu începere din anul 2019, durata de operare de către investitorul privat este de 20 de ani, iar costurile totale estimate aferente realizării acestei investiții se ridică la aproximativ 1,36 miliarde euro.

Nelu Barbu a adăugat că sunt prevăzute și bonificații din partea statului dacă lucrările de execuție se finalizează în avans, dar și penalități pentru o eventuală întârziere,

„Așa cum este prevăzut în legislație, partenerul public adică statul va contribui cu 25%, iar partenerul privat cu 75% din costul investiției și costurile de întreținere și operare. În acest studiu de fundamentare sunt prevăzute bonificații din partea statului dacă lucrările se execuție se finalizează în avans, dar și penalități pentru întârzieri. Mai exact, în situația devansării lucrării perioadei de 48 de luni aferentă lucrărilor de proiectare și de execuție, partenerul privat va primi din partea partenerului public o sumă de succes echivalentă cu ponderea, într-un an, a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind 100 de milioane de euro pe an. În situația întârzierii finalizării perioadei de proiectare și execuție, partenerul privat pe plăti partenerului public o amendă corespunzătoare ponderii în an a perioadei de întârziere, amenda anuală fiind de 100 milioane de euro”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În ședința din 24 mai, Guvernul a aprobat primul pachet de investiții strategice care vor fi realizate prin parteneriat public privat: Autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov, autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, autostrada București – Craiova – Lugoj, Complexul Medical „Carol Davila”, care se va construi în zona de nord a Capitalei și va cuprinde Spitalul Republican, precum și proiectul privind operarea de servicii pentru cele 15 spitale din rețeaua CFR.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30 de ani de muncă
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte ale ei…”
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel mai avansat bombardier invizibil al SUA
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi Moore a atras toate privirile
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct acasă. Primele declarații: „Când te auto propui, riști să pleci acasă”
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM: Venim cu două beneficii
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România:
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă” limonadă, într-un restaurant din Bulgaria
Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă”...
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața,...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin. Din ce cauză s-a stins, de fapt, actorul
Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin. Din ce cauză s-a stins, de fapt,...
Condimentul care ține țânțarii la distanță de casa ta. Insectele îi urăsc mirosul, iar oamenii îl apreciază
Condimentul care ține țânțarii la distanță de casa ta. Insectele îi urăsc mirosul, iar oamenii...
Doctorul Vlad Ciurea a dezvăluit alimentele care atacă sistemul imunitar. Mulți români le adoră: ”Nu sunt benefice omului”
Doctorul Vlad Ciurea a dezvăluit alimentele care atacă sistemul imunitar. Mulți români le adoră: ”Nu...
×